acmirr.MyForum.ro

ion_alecs · Trimis: 18/01/2010 22:33 Titlul subiectului: D I V E R S E

Cine are interes să lovească în Armia Română?
Să ne amintim timpul decembrie 1989. "Armata e cu noi !", strigau zecile de mii de oameni ieşiţi în stradă pentru răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu. "Armata e cu noi!", strigau atunci cei care credeau, cu toată fiinţa lor, că o astfel de răsturnare de regim îi va face să trăiască mai bine. Momente grele, clipe de cumpănă pentru destinul Neamului Românesc. Nici cei ieşiţi atunci în stradă, dar nici militarii aflaţi în misiune pentru apărarea integrităţii ţării nu ştiau dacă o să scape cu viaţă, dacă se vor mai întoarce întregi acasă sau dacă îşi vor mai revedea familiile. Mulţi dintre ei nu au mai apucat asta. A fost un moment aparte de dificil pentru toţi, dar mai ales pentru militari, care cunoşteau formele de luptă subversive ce se puneau la cale în acele ocazii de spre Serviciile Secrete străine, specializate în munca de cercetare-diversiune şi care aveau un singur scop: să-i sprijine pe cei care fuseseră desemnaţi de ele să pună mîna pe Putere în România.

Atunci, Armata a avut un rol determinant în înfăptuirea schimbării. Sînt sigur, însă, că dacă Armata ar fi ştiut atunci că aceasta va însemna o Românie trădată, jefuită, umilită, cu un popor disperat şi dezorientat, nu ar mai fi participat la mascaradă, pentru că şi-ar fi trădat propriile principii care au călăuzit-o de-a rîndul anilor de luptă, identic acelea care i-au adus faima de susţinătoare şi apărătoare a fiinţei naţionale. Dar Armata şi militarii ei au căzut într-o capcană. O capcană ce a dus la distrugerea ţării, distrugere care a început chiar cu această instituţie. La numai cîţiva ani de la evenimentele tragice din decembrie 1989, numărul militarilor a început să fie redus, instrucţia şi disciplina militară au fost minimalizate, au început să se facă resimţite din ce în ce mai mult lipsurile materiale şi financiare. Cadre de comandă compromise şi-au impus prezenţa, de la cel mai mic eşalon pînă în vîrful ierarhiei, au fost închise unităţi militare strategice, iar pămîntul a fost vîndut unor escroci imobiliari, care au fabricat averi imense exploatînd acele bogăţii. Au urmat eliminarea stagiului militar obligatoriu şi instituirea aşa-zisei Armate profesioniste, care nici acum nu îşi găseşte cadenţa din cauza lipsei resurselor de finanţare. Una peste alta, la un aşa buget alocat pentru Armată - de numai 1,3% din PIB - marea oştire română nu va avea decît un solitar destin: desfiinţarea. Şi aşa au apărut unele voci de "specialişti" în ştiinţe militare, de mari "analişti", care fac tot felul de speculaţii, cum că "nu mai avem necesitate de Armată, de ce să mai facem noi cheltuieli inutile, că doar acum sîntem în NATO şi, la nevoie, vom fi apăraţi", vezi Doamne. După părerea unor asemenea "experţi", cîteva plutoane ar fi mai mult decît suficiente, iar proiecţia lor în viitor nu pare a fi departe de adevăr în condiţiile în care militarii instituţionalizaţi astăzi încap într-un stadion de dimensiunile fostei arene "23 August''. Militarii sînt umiliţi, nu-şi primesc la timp indemnizaţiile, stau, în permanenţă, cu sabia ameninţătoare a restructurării şi şomajului deasupra capului, iar atunci cînd sînt scoşi în rezervă sau la pensie ajung muritori de foame. În aceste condiţii, nesimţit este cel care a afirmat că pensiile militare sînt pensii speciale, deci se încadrează în rîndul pensiilor nesimţite (?!). Starea lui de nesimţire a crescut atunci cînd a gîndit şi a acţionat împotriva militarilor pensionari. O mare parte dintre ei, după ce au fost obligaţi să iasă la pensie în plină maturitate profesională, ca urmare a restructurării Armatei, au un nivel scăzut al veniturilor familiale, fiind nevoiţi să-şi găsească un loc de muncă. Dar, ca un făcut, a apărut marele nesimţit, care, la statura măruntă şi mintea îngustă, şi-a mai adăugat o "calitate'', pe cea de terminator. Ulterior ce a terminat industria, agricultura, investiţiile, într-un cuvînt economia, acum încearcă să termine şi populaţia. Ceea ce este mai trist este că acest terminator este ajutat de o altă piticanie nesătulă, care, pentru avantaje substanțe sau privilegii financiare, distruge tot ce-i iese în cale. Fiindcă aşa se întîmplă atunci cînd sînt declarate constituţionale legi neconstituţionale, sau cînd închide ochii mici şi bulbucaţi la fraudele electorale comise, aruncînd ţara pe mîna unor iresponsabili. Cele două piticanii (bănuim că e vorba de beţivii Traian Băsescu şi Ioan Vida - nota red.) nu s-au gîndit că, atîta timp cît au fost sub drapel, militarii nu numai că nu au avut program de lucru ca restul categoriilor profesionale, dar nu aveau nici casă, nici masă, cum se spune îndeobşte, iar viaţa le era permanent în pericol, menirea lor pe pămînt fiind deosebită de a celorlalţi bugetari, aşa că, harşt, gata cu "pensiile nesimţite", gata cu cumulul pensiei cu salariul pentru militari! Bine că au rămas ele, piticaniile, care au pensii "modeste", ce depăşesc 10.000 de lei noi pe lună, iar salariile le sînt tot aşa, dintre cele mai "modeste", "numai" de vreo 20.000 de lei noi pe lună. Ca să vezi ce nenorocire! De departe, cei mai loviţi de această lege sînt pensionarii militari, pentru că mulţi dintre ei au o pensie ce trece de 1.700 lei, dar, evident, nu cu mult. Ei consideră legea nedreaptă. "Drama", cum spun ei, a început în 1998, cînd, adecvat unei Ordonanţe de Guvern, s-a trecut la restructurarea personalului Armatei şi multe cadre militare s-au văzut nevoite să iasă la pensie. "După ce mi-am servit ţara şi neamul timp de 32 de ani, mai târziu ce am fost obligat de situaţie să mă pensionez la 47 de ani, a trebuit să vină cineva să-mi spună că sînt un profitor, că sînt un pensionar de lux", declară fostul ofiţer Emanoil Baciu. "Am ieşit la pensie, pe urmă legile acestui stat, primind o sumă compensatorie egală cu o cincime din salariul pe o lună al preşedintelui Fondului Proprietatea, cu o pensie de «lux», adică de 30 de ori mai mică decît acelaşi salariu. Cînd am ieşit la pensie ni s-a promis reconversie profesională, am fost momiţi cu plăţi compensatorii şi cu dreptul de a lucra în civilie - inclusiv în sistemul bugetar - şi de a cumula veniturile". Corespunzător MApN, pensia militară medie în sistem, în luna februarie 2009, a fost 1.700 de lei. Astfel, cea mai mică pensie militară a fost de 39 de lei, în timp ce pensia maximă a depăşit 5.000 de lei. Conform statisticii, peste 72% dintre pensiile militare se situează sub plafonul de 2.000 de lei, din care 16% (echivalentul a 13.143 din totalul foştilor militari) se plasează între 39 de lei şi 1.000 de lei. Totodată, peste jumătate dintre foştii militari (55,85%), recte 45.671 de persoane, au o pensie între 1.001 lei şi 2.000 de lei. În plafonul 2.001-3.000 de lei se află 15.881 de persoane, în timp ce 6.111 foşti militari primesc lunar o pensie între 3.001 lei şi 4.000 de lei. Conform statisticii MApN, doar puţin peste 1% dintre foştii militari au pensii de peste 4.000 de lei. Astfel, 765 se încadrează în cuantumul 4.001-5.000 de lei, iar 201 primesc o pensie peste 5.000 de lei. Pensia medie în Ministerul Administraţiei şi Internelor este de 1.755 RON, iar numărul pensionarilor - politişti, jandarmi, pompieri, politişti de frontieră, foşti angajaţi ai Aparatului Central - se ridica, în luna aprilie 2009, la 64.634. Referitor la suma de 11.429 RON, vehiculată în mass-media ca reprezentînd pensia pentru politişti, este de precizat că aceasta este singura pensie de acest nivel (mai mare de 10.000 RON) şi a fost stabilită prin hotărîre judecătorească. De asemenea, în plafonul de peste 8.000 RON nu sînt decît 3 pensii, iar în plafonul 1.000-2.000 RON sînt peste 30.000. Bine, în schimb, că cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale pot cumula, în continuare, pensia cu salariul, împreună de parlamentari, preşedinte, membrii CSM, consilierii Curţii de Conturi şi Avocatul Poporului. Mulţumiţi că, în noua formă, Legea reorganizării unor autorităţi publice - al cărei Capitol IV se referă la interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru bugetari şi pentru care Guvernul Boc şi-a angajat răspunderea - conţine şi o excepţie, care îi transformă, alături de alte cîteva categorii restrînse, în "privilegiaţii privilegiaţilor", cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale au pronunţat decizia de constituţionalitate, chiar dacă, în februarie 2009, aceiaşi judecători calificau drept neconstituţională Ordonanţa similară. Motivaţia este simplă şi rezultă din verdictul cu privire la acest capitol contestat: este legal din punct de vedere constituţional dacă nu vizează "persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres în Constituţie". Conform legii fundamentale, ființele la care fac referire judecătorii sînt, în debutantul rînd, ei înşişi. Avocatul Gheorghe Piperea, profesor de Drept la Universitatea din Bucureşti, declară, în legătură cu acest subiect: "Este o speculaţie inadmisibilă. Mandatul este un lucru, contractul de muncă ce îţi dă valoarea de salariat este alt lucru". Piperea observă că s-a ajuns, din nou, ca acele categorii, "cele mai criticate pentru privilegii, să fie favorizate" şi că totul pare un troc. Cei mai mulţi judecători de la Curtea Constituţională sînt pensionari şi sînt numiţi acolo de politicieni, iar decizia lor vizează acordarea unui privilegiu chiar politicienilor. "Dacă eşti într-un post de demnitate publică şi, între timp, eşti şi pensionar, nu reprezintă că trebuie să ai neapărat contract de muncă", mai spune Piperea. Laura Ştefan, expert anticorupţie al Societăţii Academice Române, face, la rîndul ei, următoarea declaraţie: "Este greu de explicat din punct de vedere juridic această decizie a Curţii Constituţionale, care arată, încă o dată, că reformarea este acceptabilă în măsura în care nu loveşte în interesele privilegiaţilor". Laura Ştefan susţine, de asemenea, că decizia Curţii pare şi mai grosolană, în condiţiile în care "persoanele care sînt exceptate de la prevederea privind cumulul pensiei cu salariul nu sînt persoane prost plătite în sistemul public, ci se află în vîrful eşalonului salarizării". Privilegiul strecurat în această decizie nu este singurul pe care judecătorii de la Curtea Constituţională şi l-au acordat. În motivaţia unei alte decizii, asupra constituţionalităţii Legii salarizării unitare, ei au stabilit că le este permis şi cumulul de funcţii, fapt interzis celorlalţi bugetari. Ruşine acestor oameni, care, ocupînd temporar înalte dregătorii în stat, au dat mîna cu nişte guvernanţi incompetenţi şi trădători de ţară, pentru a-şi păstra privilegiile, bătîndu-şi joc de Poporul Român şi, implicit, de scutul ţării, reprezentat de militarii care, într-o anumită durată de activitate, le-au apărat, şi lor, vieţile şi bunurile. Şi, totuşi, cine are interes să lovească în Armia Română?
Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU
(ARTICOL APARUT IN ZIARUL TRICOLORUL 18.01.2010)
_________________
UNITATEA FACE PUTEREA!

ion_alecs · Trimis: 13/04/2010 13:58 Titlul subiectului: CINE TRAGE IN ARMATA ROMANIEI

Asistăm, în ultima perioadă, la un atac fara precedent asupra imaginii Armatei, în scopul discreditării acesteia şi desfinţării ca şi parte importantă a statului român. Adică la transformarea ei într-un fel de SRL în care statul sa fie acţionar majoritar. Acţiunea este coordonată de clasa politică românească. Metodele utilizate sunt dintre cele mai perverse: anularea bazei de selecţie prin reducerea atractivităţii profesiei militare; reducerea fondurilor pentru solde; inducerea, în faţa opiniei publice, a faptului că militarii au salarii şi pensii nemeritate; crearea impresiei că Armata este o componentă inactivă a societăţii româneşti; întârzierea dotărilor elementare; numirea unor responsabili civili la conducerea MApN excluzând personalitate, incapabili a se implica în rezolvarea problemelor ministerului. De ce este necesară această campanie de discreditare? Pentru că Armata a ocupat, în mod constant, un loc de frunte în topul încrederii populaţiei, pe îndată ce clasa politică s-a aflat în permanenţă la coada acestuia. Astfel, Armata rămânea singurul opozant al unei clase politice incapabile să-şi definească opţiunile, altele decât cele politicianiste: punerea mâinii pe tărie şi cam atât. Mijlocul utilizat este mass media, în general obedientă la chemările imperioase ale politicului. Aceasta, din cauza şantajului la care sunt supuşi patronii din presă. În loc de concluzie: Numărul mare de postări ale comentatorilor de pe variate site-uri ale principalelor cotidiene şi agenţii de presă atestă faptul că Armata se află în centrul unor comentarii negative. Finalul acestui demers va fi anularea legilor care guvernează sistemul militar, personalului acestuia rezervându-i-se o poziţie similară unui funcţionar public. In acest contest, de ce militarilor nu li se acorde drepturile ce se cuvin fiecărui cetăţean român ( - dreptul de a face politică şi dreptul de a fi ales; - dreptul de a desfăşura activităţi economice; - dreptul de a lucra doar 8 ore; - dreptul de asociere)? Mai mult, daca tot considerati, stimati politicieni, ca Armata e haznaua societatii romanesti si nu mandria ei, atunci Exploziv-News va propune urmatoarele: crearea de sindicate care să aducă în dezbatere şi aprobare: desfinţarea de unităţi militare, dislocarea acestora, organizarea sau nu a aplicaţiilor, participarea sau nu a unităţii în teatrele de operaţii la misiuni. Iar lista ar putea continua cu: acordarea dreptului tipilor cu dezabilităţi de a ajunge militar profesionist; angajarea pe criterii politice pentru a putea pune în aplicare programul de guvernare în domeniul militar, inclusiv la nivelul fiecărui depozit militar; înfiinţarea de organizaţii de partid (a oricărui partid) în fiecare unitate pentru coordonarea de bună calitate a muncii şi vieţii în unităţile militare. Aceste lucruri vor reprezenta o compensaţie naturală în condiţiile în care profesia militară va fi transformată dintr-una “de elită” într-una ordinară, fără relevanţă, pentru actualul stat român. Pentru rezolvarea unor situaţii de criză ar fi bine să se înfiinţeze batalioane de politruci capabile să înlocuiască unităţile militare ale căror sindicate au hotărât să nu se implice. Sau nu? Reflectati, reflectati...
Simona FICA - Exploziv News
_________________
UNITATEA FACE PUTEREA!

ion_alecs

[url=http://www.99poze.ro/p/aa3c56be59289826f11bc61f0dee8acc.jpg] D I V E R S E D I V E R S E

[/url]

Gabriel Oprea "a uitat" să demisioneze
Ministrul Apărării spunea că îşi va da demisia dacă pensiile militarilor vor scădea * "Nu mă pot uita în ochii colegilor mei", declara acesta * Apoi, într-un discurs ţinut în Senat, preciza că nu poate fi de acord "cu nici o măsură care duce la scăderea pensiilor militarilor"
* Acum, cînd diminuarea pensiilor este iminentă, Gabriel Oprea nu mai spune nici un cuvînt despre acest subiect.
Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a uitat perfect de afirmaţiile făcute în urmă cu cam trei luni, atunci cînd se bătea cu pumnul în piept şi spunea că nu va accepta ca pensiile militarilor să fie diminuate. Deşi atît preşedintele Traian Băsescu, cît şi premierul Emil Boc au anunţat că această măsură va fi adoptată, Oprea nu a avut pînă în prezent nici o reacţie.
Pentru a-i reîmprospăta memoria, Agenţia de Investigaţii Media îi reaminteşte ministrului Apărării ce spunea, în urmă cu o lună, despre diminuarea pensiilor.
La sfîrşitul lunii aprilie, Gabriel Oprea a prezentat punctul de vedere al ministerului cu privire la Legea pensiilor. Cu acea ocazie, teribil de tranşant, Oprea declara că nu poate fi de acord "cu nici o măsură care duce la scăderea pensiilor militarilor şi a celor din sistemul de siguranţă militară". "Susţin principiile contribuţiei şi solidarităţii ca fundament al unei legi, dar, cînd vorbim despre militari, trebuie să privim contribuţia şi solidaritatea nu în sens contabil, ci în sensul jurămîntului militar pe care îl depun. Nu pot fi de acord cu nici o mărime care duce la scăderea pensiilor militarilor şi ale celor din sistemul de siguranţă militară. A fi militar nu este o meserie ca oricare alta. Pentru un militar, apărarea interesului naţional şi a semenilor săi este mai presus decît propria viaţă. Militarii români au un contract cu ţara, încheiat sub jurămînt în faţa lui Dumnezeu, iar ei onorează acest contract chiar cu preţul vieţii. Militarii români au o contribuţie, iar contribuţia lor se măsoară nu în bani, ci în libertatea de care se bucură copiii noştri. Vreau să spun în faţa dvs. şi în faţa întregii opinii publice că îmi voi duce pînă la capăt această datorie. Îi voi apăra pe militari indiferent de consecinţele politice şi voi lupta cu toate forţele pentru ca toţi cei din sistemul de apărare să aibă în societatea noastră statutul pe care îl merită", spunea Gabriel Oprea la acea vreme.
"Nu mă pot uita în ochii colegilor mei"
Cu aproximativ o lună anterior de a rosti acest discurs în plenul Senatului, ministrul Apărării afirmase că va demisiona din funcţie dacă salariile sau pensiile militarilor vor fi scăzute. Gabriel Oprea preciza, corespunzător Agerpres, că, în cazul în care acest fapt se va întîmpla, nu se va mai putea uita în ochii colegilor săi. "Mă bat pentru pensiile şi salariile celor din sectorul de securitate, şi aici mă refer la Apărare, Interne, SRI, SIE sau SPP. Dacă îşi vor pierde din pensii sau salarii, îmi dau demisia, pentru că nu mă pot uita în ochii colegilor mei", susţinea ministrul Oprea.
Tăcere totală
Lucrurile s-au schimbat radical între timp. Ministrul Apărării tace, deşi reducerea pensiilor, inclusiv cele ale militarilor, este iminentă. Gabriel Oprea nu a ieşit public, pînă în timpul de faţă, pentru a preciza dacă îşi menţine sau nu declaraţiile. Agenţia de Investigaţii Media a încercat să stea de vorbă cu Oprea pentru afla ce crede acum despre diminuarea pensiilor. Dacă se va putea uita în ochii colegilor săi sau nu. Din păcate, însă, ministrul nu ne-a răspuns la telefon, deşi l-am sunat de nenumărate ori.
ADRIAN GRIGORIU
www.agentia.org
_________________
UNITATEA FACE PUTEREA!

ion_alecs · Trimis: 23/08/2010 23:16 Titlul subiectului: SCRISOARE DESCHISA SI ADEVARATA...

Scrisoare deschisă înspre preşedintele Traian Băsescu
Domnule Băsescu , te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a creat să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e ușor de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.
Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi îndată ce cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.
Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
Nu ştiu dacă în istoria modernă se află şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.
Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijoarare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru eficacitatea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.
Se înşelau. Ai întrebuințat puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai numeroase demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.
Ţi-ai conceput din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse ( ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.
Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua dispoziție de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.
Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitatea că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua – spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI , deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea necesitate de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.
Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.
Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.
În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!
Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!
Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.

http://www.agentia.org/opinii/credeti-ca-basescu-ar-putea-deveni-un-nou-ceausescu-5647.html
_________________
UNITATEA FACE PUTEREA!